It`s just another pill, take it and die, but don`t forget to brush your teeth

Oriunde mergi, ai aşteptări.
Fie că te duci să cumperi pâine, să închiriezi biciclete sau să încerci aruncarea-n gol de pe podul de la Izvor, aştepţi sau premeditezi un scenariu, de obicei, el fiind unul favorabil. (Nu luam în considerare tinerii masochişti, care vor să-şi excite esofagul şi întregul tub digestiv cu coaja uscată de pită.) Noi ne vrem normali, măcar pentru plăcerea de a arăta cu degetul.
Cred că nici până astăzi nu pot răspunde de ce am ales psihologia, însă atunci când am făcut asta, am sperat, daca nu la o faţetă corectă a sistemului românesc “hai cu mila sau cu mita”, măcar la una diferită. Şi nu, nu cred în basme, dar cred în autori cu talent.
Adică nu e rost să ascundem că întotdeauna vom alege variantele cele mai simple, dar putem să le includem în ecuatie şi pe cele complexe.
Probabil FPSE-ul ar putea organiza şi conferinte şi nunţi, că tot una e, profesorii sunt şi ei oameni şi trebuie să îşi aduca problemele sau frustările la catedră, sesiunile sunt formalităţi care-ţi iau din timp, răbdare şi bani de ţigări, dar studenţii nu sunt într-atât de miopi încât să nu vadă.

Aş cere un moment de reculegere dar nu ai cui, aşa că un sondaj e binevenit, că doar ne-am obişnuit cu ele.
Fac apel la subiectivismul celor din anul I, şi vă rog să răspundeţi la intrebarea din stanga paginii.

Cu bine, sau fără,
A.D

Plictisiţi, dar se tratează. Marţea, la salonul de cosmetică din amfiteatrul Motru

E greu, intens, solicitant. Un fel de examen zilnic, probă de foc, călcâiul lui Ahile.

Să reuşeşti să nu adormi (căscatul nu se include) o zi întreagă cu unşpe cursuri sau seminarii, devinge apogeul realizărilor personale. Iar dacă rămai treaz, atunci ce faci?
Nu, răspunsul nu e niciunul din astea: citeşti orice carte al cărei titlu începe cu psiho, ronţăi ceva crispy ca să te audă toţi, schiţezi caricaturi, asculţi muzică şi-ţi mişti ritmic picioarele, or If you`re an artist-wanna-be, o creezi singur, trimiţi mesaje lui iubi, sau povesteşti celui de lângă ce-ai făcut când s-a luat apa. Banalităţi, n-au ce căuta în vremurile astea.

Încă am imaginea în minte şi mă întreb dacă a fost vis sau tot vis. O ea şi încă una, ieşite din peşteră, aparent fără gânduri de a se urca în copac. Homo sapiens sapiens, nu cu semne distinctive, adică le priveşti o singură dată şi crezi că-s în regulă.

Însă mare e grădina, şi mulţi te suprind: fetele se pensau!

De ce?

Deja au trecut trei săptamani din viaţa bobocului la FPSE, aşa că impresiile au început să se cearnă. Cam fiecare profesor primeşte o etichetă, fiecare coleg este inclus într-o categorie, îţi dai seama pe lângă cine ar fi cazul să te faci cunoscut sau pe cine să eviţi. Asta aşa, ca să fim şi puţin analitici, altfel cum?
Prima întrebare pe care o să ţi-o pună cei din spatele catedrei o să fie, of course, un mare `de ce?`. De ce ai venit tu, dragă tinere, la prestigioasa noastră facultate de psiho& derivatele?
Iar aproape 50% dintre studenţi, succesori ai martirilor, sfinţilor şi ai tuturor celor din cer, vor spune: “pentru că iubesc oamenii şi vreau să îi ajut”. Atât de altruiste cuvintele, încât, personal, nu am cum să nu dau ochii peste cap.
Un sfert din cealaltă jumătate o să spună că vrea să se cunoască, să se autodepaşească, dorinţă firească şi de înţeles. Dar ca să te cunoşti, nu ai nevoie să faci o facultate, eventual să mai plăteşti şi o taxă considerabilă. Fiţă, dom`le.
Şi mai rămâne un sfert. Iar aici… nu ştii dacă să plângi sau să râzi. Domnişoarele, (pentru că băieţii sunt un fel de rara avis), fane ale serialul Criminal Minds, vor să ajungă profiler. Adică să-şi agaţe unghiile false în timp ce investighează conţinutul genţii roz, pentru a scoate pixul cu puf, cu care o să scrie inside their glitter agenda: “subiect ucis, miros ieftin, m-am plictisit”
Fără intenţia de a deranja respectul de sine al unora, mă simt îndatorată să recunosc şi prezenţa excepţiilor necesare. Studenţi capabili, cunoscători ai sensului cuvintelor “muncă” şi/din/pentru “pasiune”, hotărâţi să nu ajungă un alt psiholog de duzină.
And for those about to rock, FPSE is a good start(?) :)

Are you a...shaker?

Eveniment memorabil, emoţii cu carul, aşteptări până la cer. Adică telenovelă.

Domnişoarele nu ştiu cu ce sa se îmbrace, iar băieţii abia aşteaptă să vadă ce fel de feţe printre fete vor găsi. Partea cu îmbrăcatul e pentru toate facultăţile, adică în prima zi de faculta`, iţi măreşti capul cu grijile pentru zestrea cu care te vei afişa începând cu o săptămână înainte.
Dar apoi vine chestiunea “arzătoare la ordinea zilei", care "arde" mai tare la facultăţile cu profil uman. Ooo, aştia sunt dintr-aia care au de-a face cu oamenii…so they must communicate. Şi de-aici începe spectacolul.
Oriunde ai întoare capul, aproape toţi se găsesc într-o transă a fenomenului “I need you to know me”. Maria îi întinde mâna lui Ionel şi se prezintă graţios, lonică îi întinde mâna lui Georgică, şi tot aşa, într-un lanţ continuu. Nu mai contează că după cinci minute nici nu o să mai ţină minte fiecare măcar trei nume, important e să te plimbi de la unul la altul şi să pari “sociabil”
Cuvântul acesta o să devină marcant. Peste tot ţi se va spune să fii SOCIABIL. Aşă că, să nu te miri de cei care urmează sugestia like a slavish puppy, iar la baie, imediat cum ieşi din budă, o să te trezeşti cu o mână întinsă: “Bună, sunt Florica, dar poti să-mi zici Rica”. Şi-apoi un zâmbet tâmp :D

Nice to meet you, FPSE, but no shaking hands today, please.